2017: Piața s-a trezit din somn, achizițiile de locuințe sunt pe val!

Piata

E din ce în ce mai evident că oamenii își recapătă curajul de a lua decizii financiare importante.

Din 2014 încoace, rezidențialul autohton se înscrie pe o traiectorie vizibil ascendentă, din multiple puncte de vedere. În momentul de față, apetitul pentru cumpărarea de locuințe poate fi caracterizat ca fiind unul puternic, având, totodată, reale perspective de creștere.

 

„Vedem o piață rezidențială care s-a dezmorțit, s-a trezit după somnul de după 2008, perioadă în care lumea a fost foarte reținută în a face achiziții imobiliare. Vedem însă acum un context care favorizează achiziția imobiliară”, a declarat antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor, în cadrul unui eveniment organizat de Wall-Street săptămâna trecută. În opinia acestuia, acest context este alimentat de doi factori majori. Cel dintâi este reprezentat de creșterea economiei țării per ansamblu, care se resimte și în buzunarele populației (dar și la nivel de percepție).

„Vedem că indicii de consum au crescut puternic, cred că lumea simte că lucrurile evoluează pozitiv din punct de vedere economic pentru firmele în care lucrează și pentru propria familie cumva și atunci cred că au căpătat încredere pentru a se implica financiar într-o achiziție importantă cum este achiziția unui apartament sau a unei case”, explică Șandor.

O alternativă la depozitele bancare

Cel de-al doilea factor care susține apetitul pentru achizițiile de locuințe vine din mediul bancar. Astfel, în contextul în care banul lichid nu are o valoare foarte mare, iar un depozit la bancă îți aduce mai nimic, este firesc ca plasamentele care pot produce un randament rezonabil, cum sunt cele imobiliare, să devină atractive.

„Atât timp cât yieldul e mai mare decât dobânzile la depozite, e normal să apară astfel de (mici) investitori”, spune și Gabriel Voicu, directorul New Homes Division în cadrul Coldwell Banker România. Potrivit lui Adrian Erimescu, directorul general al Imobiliare.ro, ponderea cumpărătorilor care cumpără în scop investițional crește față de ce s-a întâmplat în ultimii ani, aceștia căutând soluții alternative la dobânzile foarte mici oferite de către bănci.

În opinia lui Gabriel Voicu, micii investitori din sectorul rezidențial formează o categorie de cumpărători demnă de luat în seamă în momentul de față. Important de precizat este că aceștia nu ar reprezenta o amenințare pentru funcționarea pieței per ansamblu, întrucât nu sunt dornici să obțină un profit rapid din revânzare, ci sunt interesați de o modalitate de valorificare a capitalului pe termen lung, prin închiriere. Același fapt este evidențiat și Adrian Erimescu: „Spre deosebire de 2007-2008, când vorbeam de un volum semnificativ de cumpărători care cumpărau în scop aș zice dincolo de investițional, speculativ, cumpărau ca să revândă în scurt timp, astăzi n-aș spune că lucrurile stau chiar așa”.

Clienții sunt dispuși să plătească mai mult – dar nu oricât!

Din punct de vedere financiar, statisticile reflectă o tendință de majorare a puterii de cumpărare a populației.

„Ce am observat este că ponderea căutărilor de apartamente de Prima Casă a scăzut în ultimii ani, sunt mai mulți cumpărători dispuși să ofere prețuri mai mari”, spune reprezentantul Imobiliare.ro. La aceasta se impune însă o importantă notă de precauție: „Nu știu dacă am ieșit încă din faza în care bugetul era un factor limitativ, există în continuare mulți cumpărători în situația aceasta”, avertizează Alexandru Petrescu, managing partner în cadrul companiei de consultanță Esop Consulting.

În acest context general pozitiv, Andreea Comșa, managing director al companiei de consultanță Premier Estate Management, este de părere că, din ceea ce se anunță până acum, pare că 2017 va avea o evoluție ascendentă, la fel ca anul precedent – atât la capitolul achiziții, cât și în ceea ce privește livrările de locuințe noi.

Sursa: www.imobiliare.ro