Acum este momentul pentru achiziția unui apartament! 2018 aduce noi scumpiri la apartamente!

Și anul acesta continuă să se construiască mult în toată țara, dezvoltatorii imobiliari fiind motivați de cererea care există pe piață în ciuda faptului că avem o creştere a roborului destul de semnificativă, o creştere a monedei europene, iar bugetul pentru programul Prima Casă a scăzut cu 20%. Astfel încât, anul acesta vor fi mai puţini cei care îşi vor cumpăra o locuinţă prin programul Prima Casă, bugetul fiind diminuat de la 2,5 miliarde de lei cât a fost în 2017, la două miliarde în 2018.

Este de așteptat ca toate aceste aspecte să mai taie din elanul celor care vor să se mute în casă nouă, însă sunt destul de mulţi oameni care se pot finanţa chiar şi în condiţiile actuale, după cum transmit analiști ai pieței imobiliare, care tot ei vorbesc despre preţuri mai mari la apartamente în 2018, însă acestea nu vor crește cu mai mult de 10% cum s-a întâmplat anul trecut.

Prin urmare, începutul acestui an se arată a fi unul prielnic pentru achiziția de apartamente noi. Trendul despre care se vorbește acum pe piața imobiliară este despre faptul că invetițiile în proiectele rezidențiale vor crește fiind încurajate de o cerere tot mai mare de achiziții de apartamente în scopul învestițiilor. În ultimii ani, clienții care investesc în imobiliare nu mai au în vedere revânzarea în profit, ci închirierea. Majoritatea tranzacțiile din ultimii ani sunt efectuate cu finanțare din resurse proprii, astfel încât dependența de un credit este relativ scăzută.

Potrivit Quartz, proprietăţile imobiliare s-au dovedit a fi cea mai sigură investiţie în ultimii 150 de ani oferind un profit constant în special în ţările bogate.

Tot acum este momentul pentru a începe demersurile în ce privește depunerea dosarelor pentru obținerea finanțării prin programul Prima Casă. Specialiştii consideră că suma alocată anul acesta nu ajunge pentru toți cei care vor să cumpere casă prin credit garantat de stat. Fondurile asigură doar 20 de mii de locuinţe, cu cinci mii mai puţine decât anul trecut.

In topul orașelor cu cele mai scumpe apartamente se situeaza astăzi Cluj (1.410 euro/mp) si apoi București (1.230 euro/mp), urmate de Timișoara (1.133 euro/mp), Constanța (1.083 euro/mp), Craiova (1.020 euro/mp), Brașov (1000 euro/mp) și Iași (970 euro/mp).

Și cumpărătorii sunt mai bine informați și mai pretențioși. Aceștia înțeleg importanța unei localizări favorabile în stabilirea prețului cerut, știu să analizeze diferitele concepte disponibile pe piață și compară ofertele dezvoltatorilor imobiliari. Mai mult, înțeleg acum diferențele dintre blocurile vechi și cele noi, prețul nemaifiind singurul criteriu de evaluare.

Experții imobiliari susțin că stocul de apartamente noi este absorbit într-o măsură mai mare datorită creșterii cererii sustenabile, astfel încât riscul de acumulare a unui stoc semnificativ de locuințe care să nu fie „absorbit” de către piață este destul de redus.

Surse: www.zf.ro, www.imobiliare.ro