Pregătiți dosarele pentru Programul Prima Casă 2018!

Programul Prima Casă 2018 a fost aprobat de Guvern și ar urma să înceapă luna viitoare, spun reprezentanţii Fondului de Garantare. Analiştii spun că fondurile se vor termina repede întrucât plafonul alocat este mai mic decât anul trecut.

Startul se dă cu jumătate de miliard de lei mai puţin pentru garantarea împrumuturilor, plafonul de anul acesta fiind de numai 2 miliarde de lei. Astfel că, cei interesați de achiziția unei locuințe prin programul Prima Casă trebuie să aibă dosarele bine pregătite, ca să fie siguri că băncile le analizează în timp util, înainte să se termine fondurile.

Brokerii de credite spun că este foarte posibil ca unele bănci să termine în câteva săptămâni plafonul alocat și sugerează semnarea unui antecontract, a unei scrisori de garantare pentru o rezervare, în special pentru cei care cumpără un imobil care nu e încă finalizat.

Potrivit Guvernului, principalele schimbări vizează:

– reducerea marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2%, în scopul uniformizării nivelului costurilor totale ale tuturor categoriilor de finanțări care pot fi acordate în cadrul programului Prima Casă, eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanții în anul 2018,

– clarificarea principiilor de realocare către finanțatori a rezervei rămase nealocate din plafonul anual,

– simplificarea procedurii de radiere în situaţia respingerii cererii de plată a creditului garantat în cadrul programului.

Actul normativ aprobat de Guvern include o serie de măsuri pentru simplificarea şi evitarea birocratizării excesive a procedurilor aplicate în cazul respingerii cererilor de plată.

În astfel de situații, sarcina de a emite acordurile pentru radierea ipotecilor și a interdicțiilor de înstrăinare și grevare prevăzute de lege este preluată de Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM), anterior intrând în atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice. Odată cu preluarea acestor operațiuni la nivelul FNGCIMM, timpul de așteptare al finanțatorilor/beneficiarilor pentru obținerea acordurilor de radiere va fi astfel scurtat cu cel puţin zece zile – având în vedere că tot în cadrul FNGCIMM sunt procesate cererile finanțatorilor și se pregăteşte documentația pentru acordurile de radiere – și va permite informatizarea procesului în condiţii optime. În situația respingerii cererilor de plată, FNGCIMM va fi mandatat să-și exprime acordul în numele și în contul statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea radierii ipotecii legale și a interdicțiilor înscrise în cartea funciară a locuinței achiziționate/construite în cadrul programului Prima Casă.

Sursa: www.zf.ro